Cercetătoare româncă selectată pentru un grant de cercetare de către Consiliul European de Cercetare

Cercetătoare româncă selectată pentru un grant de cercetare de către Consiliul European de Cercetare
Publicat: 12/03/2015, 19:31
Actualizat: 25/03/2019, 22:51

Aproape patru sute de noi granturi de cercetare sunt acordate de Comisia Europeană pentru oameni de știință, România fiind în premieră gazda unui astfel de proiect care va fi derulat de o cercetătoare româncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat, joi, în cadrul unui briefing de presă, că vor fi acordate prin Consiliul European de Cercetare 372 de granturi de cercetare unor oameni de știință din Europa, valoarea fiecărui grant fiind de până la 2,75 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, granturile fac parte din schema de finanțare a Consiliului European de Cercetare și permit cercetătorilor care sunt selectați să folosească aceste finanțări pentru a-și consolida echipele de cercetare, astfel încât să facă progrese în cercetarea unor domenii precum autismul, dislexia sau rolul gravitației în univers.

Finanțările sunt acordate în cadrul concursului „Consolidator Grant Competition”, derulat prin programul de cercetare și inovare „UE Orizont 2020” și vor fi acordate unor cercetători care au 38 de naționalități diferite, printre care în premieră și un cercetător român.

Comisarul pentru Cercetare, Știință și Inovație, Carlos Moedas, a declarat că fiecare dintre proiectele selectate ajută la transformarea Europei în „laboratorul lumii”.

„Cu fiecare proiect de acest calibru facem Europa laboratorul lumii Cercetătorii noștri extraordinari și creativi beneficiază de finanțare de la UE și, la rândul său, Europa beneficiază în fiecare zi de investiția în cunoaștere și oameni”, a spus comisarul european.

Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, țările cu cei mai mulți cercetători selectați sunt Germania (69 de granturi), Franța (44), Marea Britanie (37), Spania (33), Italia (29), Olanda (21) și Belgia (16).

Printre beneficiari există, de asemenea, peste 30 de cercetători din țări precum Australia, Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă, Peru, Rusia și Statele Unite ale Americii.

Toți beneficiarii vor desfășura activități de cercetare în instituțiile gazdă în 24 de țări europene, iar unsprezece dintre ele găzduiesc cinci beneficiari sau mai mult.

România, Croația, Estonia, Islanda și Luxemburg și România vor găzdui fiecare, în premieră, câte un astfel de proiect, au mai anunțat oficialii Comisiei Europene.

Potrivit listei cercetătorilor selectați date publicității de Comisia Europeană, printre cei 372 de beneficiari de granturi de cercetare se află și Constanța-Vintilă Ghițulescu, care va dezvolta o temă în domeniul științelor sociale și umaniste intitulată „Luxul, moda și statutul social în epoca modernă timpurie din Europa de Sud-Est”. Cercetarea va fi derulată împreună cu New Europe College Institute of Advanced Study din București și Fundația Noua Europă.

Institutul care va găzdui această cercetare este un institut românesc independent, pentru studii avansate în științele umaniste și sociale, fiind înființat în anul 1994 de către Andrei Pleșu.

Constanța Vintilă Ghițulescu este cercetător român, doctor în istorie și civilizație la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales Paris.

Valoarea totală a granturilor acordate pentru cei 372 de cercetători selectați în ultimul concurs „Consolidator Grant Competition” este de 713 milioane de euro.

Consiliul European de Cercetare a fost înființat în anul 2007, iar în perioada 2007 -2013 a dispus de un buget total de 7,5 miliarde de euro.

Dan Lungu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Valul de căldură continuă! Zeci de județe în alertă, temperaturile ating cote alarmante
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914